LOADING

Type to search

A4Answers

Interviu cu Ionela Ciolan de la Amnesty International Bucharest Group

Ionela Maria Ciolan este din 2011 inițiatoarea mișcării de voluntari facilitatori ai Amnesty International în Romania și fondatoarea-președintă a primului și singurului grup de activiști Amnesty International din țara noastră: Amnesty International Bucharest Group, fondat in 2014.

Amnesty sunt organizația care din 1961 luptă pentru respectarea Drepturilor Omului și datorită careia personalități precum Constantin Noica și Paul Goma au fost eliberați din închisoare în perioada comunistă. Organizația laureată a premiului Nobel pentru Pace in 1977, datorită campaniei sale împotriva torturii, este din punct de vedere istoric singura care a colaborat cu Pablo Picasso, Joan Miro, Shigeo Fukuda, Monty Python, Loud Reed, Sting, U2, Miles Davis și Ai Wei Wei.

Ionela cum a început colaborarea ta cu Amnesty International? Ce ne poți povesti despre Amnesty International Bucharest Group?

Eu am aflat de Amnesty în facultate, în timpul studiilor de licență de la Cluj. Mă documentam cu materialele lor pentru lucrări despre China și drepturile minorităților chineze. In 2011, am venit la master în București, unde aveam impresia că există Amnesty International Romania, pentru că pe website-ul lor, la rubrica țărilor în care activează, apărea și România. Am zis ok, perfect, mă identific cu cauza, principiile și valorile organizației, aplic să fac voluntariat la ei. Le-am scris și am aflat că nu există filiala Amnesty aici, este doar o echipă de cercetători, în Londra, la Secretariatul Internațional care lucrează și pe situația drepturilor omului din România. Am devenit voluntar online și apoi în 2-3 luni când a fost un call pentru proiecte am aplicat și eu cu o idee de campanie care a fost selectată. Astfel am devenit voluntar facilitator. În perioada respectivă Secretariatul Internațional dezvolta un concept de voluntariat in țările fără filiale Amnesty și aveau un coordonator regional din Londra care lucra cu noi. Eu am fost practic primul voluntar facilitator pe care l-au avut in România. La început a fost learning by doing. Am schimbat în primii 3 ani vreo 5 coordonatori și se simțea diferența culturală. În anii de început am lucrat singură, am încercat să adun câțiva voluntari dar lucrurile nu s-au dovedit așa de simple. Discuțiile cu media și o promovarea clasică cu comunicate de presă nu erau încă posibile.

În politica lor internațională, doar Secretariatul Internațional este responsabil pentru comunicarea oficială către mass-media. Și filialele pot să facă acest lucru la nivel național. Însă, noi la vremea respectivă nu puteam comunica ca voluntari în numele organizației și am înțeles asta. Motivul era unul foarte simplu: fiind doar voluntari, exista pericolul să nu înțelegem în totalitate mesajul campaniilor organizației și să transmitem mai departe mesaje incorecte sau incomplete.

Bugetul era și el limitat. Interesul populației pentru evenimentele Amnesty destul de scăzut, dar observ că din 2011 până în prezent acesta a crescut. Subiectele tratate de Amnesty International sunt destul de sensibile și complexe…campanii de genul: Stop Torture, de exemplu, au funcționat și la noi până la urmă. Pentru a atrage cât mai mulți oameni la evenimentele organizate de mine la început și apoi de grup, am folosit numeroase metode cât mai creative. Nu avem un singur tipar. Întotdeauna combinăm mai multe tipuri de lucruri: nu facem doar conferințe, dezbateri, prelegeri și atât. Facem proiectii de documentare plus dezbateri cu 2-3 invitați și așa publicul vine sigur. Am colaborat și cu One World Romania în 2015 când am adoptat și prezentat un documentar: un film despre drepturile femeilor în care o femeie din Kenya, care fusese violată, incerca acum sa aducă agresorii în fața justiției. Problema era că drepturile femeilor nu erau respectate în țară și legea era foarte slow. Am vorbit atunci despre drepturile femeilor și campania pe care o aveam noi cu Amnesty in 2015: My Body, My Rights, despre drepturile sexuale și reproductive ale femeilor. În Europa, campania se concentra pe sensibilizarea liderilor europeni să ratifice și implementeze Convenția de la Istanbul privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice, adoptată de statele membre ale Consiliului Europei incă din 2011, însa care nu era ratificată și implementată. Lucru care s-a și intamplat, dar mai problematică este implementarea în România în momentul de față.

În 2014 am înființat oficial grupul: primul și singurul grup de activiști Amnesty International din România, Amnesty International Bucharest Group. La început ne numeam Amnesty International Romania, noi fiind activiștii Amnesty International în România, după care ne-am gândit să fim mai specifici, ne-am hotărât asupra denumirii actuale. Apoi in 2015 datorită activității intense din ultimii 4 ani am devenit prima românca din istoria Amnesty International care a ajuns să fie selectată ca delegat pentru continentul european, reprezentant al mișcării internaționale, să particip la adunarea generală Amnesty International. Reprezentăm toți voluntarii facilitatori din cele 22 de state din regiunea Europa de Est și Asia Centrală. Iar împreună cu ceilalți  4 reprezentanți (2 reprezentanți pentru America de Sud, un reprezentant pentru Africa și unul pentru Asia) aveam în grijă noastră interesele și vocile a peste 90 000 de voluntari facilitatori la nivel global. Practic, acest mandat reprezintă cea mai prestigioasă poziție în cadrul organizației pe care un activist o poate câștiga.

Tot in 2015, odată cu schimbarea normelor interne ale Amnesty International, activitatea voluntarilor facilitatori a fost mutată in online. Grupul meu, Amnesty International Bucharest Group, a continuat activitatea în offline și am  fost „adoptați” legal de către Amnesty International Germania. La momentul actual, suntem singurul grup din Europa care poate să facă activități offline și care e in această structură deosebită. Practic, am inițiat un proiect de pilotare în cadrul mișcarii Amnesty, prin care grupurile de activiști în țările unde organizația nu are sediu, pot fi adoptate și susținute de o filială a Amnesty. Suntem două astfel de grupuri la nivel global, mai este un grup în Africa care colaborează cu Amnesty International Franța.

Ce ne poți povesti despre campaniile organizate de Amnesty International Bucharest Group?

În ceea ce privește activitatea grupului, în ultimii 3 ani am făcut în jur de 13 campanii în România cu un reach de 10 000 de tineri. Și s-au întâmplat multe: am crescut de la 15 activiști la 30.

Cea mai mare campanie a noastra este Write for Rights/ Scrie pentru drepturi, în fiecare an în luna decembrie, timp de 2 săptămâni. Facilitatorii care ne ajută sunt profesori din diverse școli și licee din țară sau studenți care adună scrisori de susținere a cazurilor pentru care milităm. Imaginează-ți că elevilor din zece școli din România li se prezintă cazul, iar la final decid dacă semnează sau nu pentru susținerea cazurilor prezentate. Anul trecut am colaborat cu licee din 10 orașe, un liceu din fiecare oraș și am adunat în jur de 6500 de scrisori, am avut un reach de 5000 de oameni în 2 săptămâni. Am creat această rețea de profesori, studenți și organizații de studenți care ne ajută în campanie. Este proiectul cu care am început eu in 2011, o campanie globală Amnesty, cea mai mare pe care o desfașoară organizația în fiecare an și singura care are continuitate, pentru că de obicei campaniile Amnesty au o perioadă de un an pană la maxim 3 ani. Write for Rights adună în lume în jur de 2-3 milioane de scrisori anual, deci de asta dăinuie. Folosim și petiții online, dar tot scrisorile au cel mai mare impact. Ne trezim după campanie cu un colet uriaș pe care îl trimitem în țările vizate, anul trecut noi am avut China, Iran și Camerun. Circula povești cum că posta din țările respective câteodată este blocată datorită scrisorilor care tot vin de la Amnesty. De obicei, Write for Rights e campania care duce la eliberarea sau schimbarea situației persoanelor pentru care organizația militează.

Campania Write For Rights și prizonierii eliberați: Costas, Phyoe Phyoe, Albert Woodfox

Am avut astfel de campanii cu subiecte diferite de la drepturile femeilor, la drepturile comunității romilor până la drepturile persoanelor LGBTQ. Coaliția pentru Vanilie, mie personal, mi se pare o miscare foarte interesanta. In România cred ca merge foarte bine acest gen de sarcasm, iar curcubeul de pe Facebook isi face si el treaba. Foarte multă lume si-a manifestat nemultumirea fata de intoleranta la adresa minoritatilor sexuale. Oamenii au ieșit în stradă și la marșul Pride, colegii de la MozaiQ chiar vorbeau despre asta când am colaborat cu ei, în luna mai, la o proiecție și dezbatere organizată la American Corner, la Biblioteca Națională.

Am organizat evenimente despre drepturile refugiaților și imigranților și despre abolirea torturii: Stop Torture, o campanie în cadrul căreia am organizat o expoziție fotografică pentru 2 săptămâni. Ceea ce facem noi este o muncă care cere foarte multă perseverență, pasiune și responsabilitate, eu așa interpretez ceea ce fac, fără pasiune și perseverență nu aș putea continua.

eBoy – Poverty is Modern

Dintre toate organizațiile din lume, Amnesty are cele mai multe și inedite colaborări, de la Picasso până la eBoy, un portofoliu incredibil cu artiști foarte versatili și din multe țări, Alexander Calder din SUA, polonezul Roman Cieslewicz, japonezul Shigeo Fukuda, Juan Miro din Spania, A.Signl din Germania, chinezul Ai Wei Wei (care a fost și el un prizonier ajutat de Amnesty) și mulți alții. Cum influențează activitățile desfășurate în prezent moștenirea vizuală extraordinară a organizației?

Shigeo Fukuda – Barbed Wire, Roman Ciewlewicz – Amnesty International 1976

Amnesty are o sustinere foarte mare din partea oamenilor creativi. Designerii si artistii sunt pe aceeasi lungime de unda cu organizatia datorita implicarii noastre in promovarea dreptului la libera exprimare: articolul 19. Organizatia a luptat pentru foarte multi artisti sau persoane carora li s-a incalcat dreptul la libera exprimare in tari din intreaga lume. Sunt sigura ca acesta este motivul pentru care ai mentionat acea lista lunga, o intreaga comunitate de artisti implicati in campaniile Amnesty.

Ce mi se pare ciudat este ca despre Amnesty, aici in Romania, nu stiu mai nimic studentii de la Drept, de la Stiinte Politice si Relatii Internationale. Ce facem noi intra direct in domeniul lor de activitate si inteleg ce vreti sa faceti cu initiativa A4Activism si perspectiva voastra.

Istoria Amnesty International pare o lupta nesfarsita, dar eu vad si progresele care se intampla si sunt foarte bucuroasa cand militam pentru cazuri care sunt rezolvate si simtim practic ca noi am contribuit la eliberarea unei persoane. Asta ajuta mult moralul fiecaruia in parte si in acelasi timp vedem finalitatea campaniilor noastre, rezultatele. Pentru noi conteaza foarte mult aspectul vizual, partea care transmite de fapt mesajul. Cateodata acesta este destul de dramatic, subiectele sunt sensibile si daca nu le pui intr-un afis care sa captiveze si atraga atentia, totul ramane la nivelul de statistica, cifre: atatia oameni mor, atatia oameni au avut drepturile incalcate, punct.

La ce proiecte noi lucrati? Ce colaboratori aveti pe partea vizuala?

Pe partea vizuala, avem doi colegi care se ocupa de acest lucru. Afisele si vizualurile Amnesty trebuie sa fie simple si in acelasi film, dar vei observa ca aceasta imagine unitara este greu de tinut in frau. In anumite cazuri exista in lume campanii vizuale realizate de catre sectiuni, filiale si fiecare filiala colaboreaza cu artisti locali. Noi, cu ajutorul celor doi colegi (Bogdan si Kara) folosim foarte mult manualul de branding de la Secretariatul International, cu aceleasi culori si fonturi. Ca echipa avem si proiectele noastre nationale si locale pe care  le implementam in campaniile si evenimentele organizate. In ultimii ani am incercat sa facem si evenimente de interes local, in special awareness. Nu am incercat doar sa aducem campaniile internationale Amnesty in România, ci sa mizam mult si pe educarea populatiei privind subiectele despre drepturile omului.

Mi-am amintit de o alta colaborare cu un artist local, o graficiana pe nume Delia Sopca care ne-a făcut 3 tipuri de semne de carte pentru evenimentul nostru de la World Cafe din decembrie; bineinteles, pro bono, nu am avut buget pentru event. Cele 3 mesaje ale semnelor de carte sunt: Free life, Don’t judge si Freedom of speech. Unul dintre colegii nostri din Amnesty o cunostea si am intrebat-o daca doreste sa colaboreze cu noi. Ea a fost foarte receptiva si am facut impreuna ceva un pic diferit de realizarile noastre de pana acum.

Delia Sopca – Semne de carte Amnesty International Bucharest Group

Pe viitor ne vom extinde pe partea aceasta, vom explora mai mult Amnesty for Art si directii legate de comunitate. Cel putin eu sunt conștienta ca in Romania poate e mai dificil sa gasesti oameni care sa faca asta pro bono.

Identitatea vizuală contemporana a Amnesty e mai mult bazată pe fotografie, pe realism. Majoritatea ONG-urilor in ziua de azi comunică in dimensiunea asta atat offline cat si online. Cu care afis al Amnesty ai o legatura speciala? Ai un vizual favorit?

Legat de afisele care mi s-au parut interesante, multe dintre ele sunt chiar socante, de obicei afisele Amnesty sunt interesante si te socheazaă, dar mi-a plăcut foarte mult campania de acum cativa ani din Elvetia, „It’s not happening here, but it’s happening now”. Este o campanie care a primit foarte multe premii, a fost prezenta in statiile de autobuz puse pe sticla. Iti dadeau cumva iluzia ca violarea drepturilor omului se intampla exact acolo, atunci.

Campania a socat un pic, dar a atras atentia asupra incalcarii drepturilor omului din diverse tari ale lumii, a fost foarte tare si de impact.

Toate mi se par interesante, unele dintre ele par simple, dar sunt chiar super bine gandite. Amnesty mai are foarte multe postere privind partea de scriere si cum faptul ca fiecare implicare ajuta. Writing can stop the torture, sau Writing can stop the violence este sloganul. Partea asta de empowering, imi place in mod special pentru ca realizezi ca si tu contezi in viata celuilalt. Scrisoarea ta, semnatura ta si sprijinul tau conteaza in peisaj. Write for rights este campania principala, iar Writing can stop the torture este ramificatia anti-tortura. Acestea sunt 2 din cele mai expresive campanii care mi-au ramas mie in minte.

Amnesty colaborează cu foarte multi artiști și a colaborat la un moment dat pentru campania My Body, My Rights, cu un body painter. Erau 5 categorii de drepturi pentru care militam și aveam câte o imagine vizuală pentru fiecare categorie în parte. Dreptul de a decide asupra propriului corp, la educație, la tratamente medicale, la contracepție (inclusiv avortul), sunt 5 astfel de imagini pentru o singură campanie.

Amnesty a avut la un moment dat o campanie specială și pentru artistul Ai Weiwei care a fost închis de către regimul comunist chinez. Cântărețul John Legend este și el activist si a sprijinit campania Write for Rights. Sunt câteva filmulețe cu el în care iși invită fanii să semneze scrisorile și petițiile Amnesty în această campanie.

Ați mai avut o expoziție de afișe, postere și campanii Amnesty International în Romania?

Expoziție cu afișe nu am mai avut, dar e o idee foarte bună. Amnesty International are aproximativ 80 de campanii în desfășurare în același timp, și deja atât de mulți ani de activitate, 55 de ani. Afișele sunt simbolice și transmit o mulțime de stări. Ar fi minunat să le putem folosi chiar pe cele clasice. Mie mi se par toate foarte interesante, dar cred că fiecare le vede cu alți ochi.

Până acum am avut 2 expoziții fotografice care documentau campaniile Amnesty, una pe tema Stop Torture și alta despre Odiseea emigranților pe drumul lor către Europa. Am primit fotografiile de la Secretariatul International în ambele cazuri. Amnesty colaborează cu fotografi prestigioși și recunoscuți la nivel global pentru partea de documentare fotografică.

Mi se pare foarte interesantă conexiunea dintre Amnesty International și România. Constantin Noica era unul din prizonierii despre care Peter Benenson, avocatul care a fondat organizația, vorbea în articolul Prizonierii uitați din 1961. Are legatură Noica cu motivul pentru care colaborezi cu Amnesty?

Știu că Noica a fost unul dintre primii prizonieri de constiință pentru care organizația a militat. Nu știam însă acest lucru până să încep colaborarea cu Amnesty. Am aflat asta după ce am început să citesc mai mult despre începuturile organizației și activitatea sa pentru România și pentru dezidenții politici din perioada comunistă. Noica este primul, dar după el au urmat alți deținuți politici precum Paul Goma și mulți alții. Presiunea pe care organizația o face asupra guvernelor ajută foarte mult pentru că nu se pune doar pe statul respectiv, ci și pe guvernele țărilor în care sunt activiștii. De exemplu activiștii germani pun presiune pe guvernul lor ca să aibă o poziție fermă in discuția bilaterală și cei de la Amnesty Germania fac lobby și advocacy pe lângă guvernul german ca să includă și respectarea drepturilor omului în agenda statului in relația bilaterală cu diverse state care încalcă drepturile omului. De exemplu, campania pentru Raif Badawi activistul din Arabia Saudită, care susținea online liberatatea de expresie. El a fost condamnat la 10 ani de inchisoare și 1000 de lovituri de bici în piața publică, plus o amendă destul de mare doar pentru 2-3 articole pe blogul lui despre dreptul la libera exprimare. Campania Amnesty pentru el a pus foarte multă presiune pe guvernul Obama pentru că acesta să ia o poziție publică: Statele Unite este unul dintre principalii aliați ai Arabiei Saudite și presiunea din partea guvernului US a fost semnificativă.

Revenind la Noica, nu a avut legatură cu faptul că am început să lucrez pentru Amnesty. Motivul pentru care am aderat la Amnesty este reprezentat de valorile și principiile organizației, în care cred și în care m-am format. Noi la Amnesty mizăm foarte mult pe educare, în special educarea generațiilor tinere pentru că ei fiind în perioada de formare acceptă că mai au lucruri de învățat.

Ce se intamplă cu Taner Kilic și Amnesty International Turkey? Cred că este cel mai bun exemplu de istorie care se repetă. Un afiș clasic al organizației este cel pentru campania din 1980 din Turcia, care nu a mai avut loc din cauza unei lovituri de stat.

În Turcia, se întamplă un proces destul de tragic pentru că observăm tendința guvernului de a limita drepturile omului și de a instaura cenzura. Acum se observă o tendință de limitare a societății civile, mascată în ideea că toți care au poziții împotriva guvernului fac parte din Mișcarea Gullen, cea considerată în Turcia ca vinovată pentru tentativă de rasturnare a puterii din vara lui 2016. Mergând pe această idee, guvernul turc i-a arestat pe Taner Kilic și Idil Eser, președintele și respectiv directoarea Amnesty International Turcia, împreună cu alți activiști pentru drepturile omului. Taner a fost arestat în luna iunie 2017 și se află încă în închisoare, iar Idil și ceilalți activiști au fost arestați acum o lună. Evident că nu există dovezi. Arestarea face parte mai mult din politica iliberală a lui Erdogan de a cenzura libera exprimare și orice opinie contradictorie. Activiștii Amnesty International Turcia sunt încă inchiși pe nedrept, iar organizația internațională a început o campanie globală de advocacy în favoarea acestora.

Cum se face ca Amnesty Moldova sunt atât de activi? Este o nevoie mai mare pentru organizație?

Amnesty Moldova are in jur de 22 de ani de activitate și este un fel de mini filială, are angajați care lucrează acolo zilnic. In România, de 6 ani de când am început activitatea (3 ani de la înființarea grupului), lucrăm 100% pe bază de voluntariat. Amnesty este pasiunea mea, nu jobul meu, iar eu sunt asistent universitar și cercetator la SNSPA, unde imi fac și doctoratul. Practic, acesta este jobul meu de zi, iar Amnesty este jobul meu de seară și weekend. Amnesty are 2 tipuri de filiale: secțiuniile (care sunt filiale complete, cum este în Germania) și structurile (care sunt niște mini filiale). Diferența este că structurile sunt dependente financiar de Secretariatul Internațional). Amnesty Moldova este o structură din 1995, când a fost înființată. Probabil că interesul în perioada respectivă era destul de mare și datorită problemelor interne care existau în societate și pentru că au existat activiști care și-au dorit să înființeze Amnesty la vremea respectivă. În România, așa cum am zis mai sus, noi suntem la început și suntem grup de inițiativă, dar destul de activi pentru formatul pe care îl avem în cadrul mișcării internaționale.

Dacă ar fi să faceți un call-to-action către artiștii interesați să colaboreze cu Amnesty International, cum ar suna?

În mod clar noi suntem dispuși să colaborăm cu artiștii, nu știu cum ar suna mesajul dar da, suntem deschiși la colaborare cu toți cei care susțin și cred în cauza și valorile Amnesty, cu precizarea să ne asigurăm că suntem cu totul pe aceeași lungime de undă.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *